Viata ca o asteptare

Am urmarit recent un film drama de pe meleagurile franceze “O viata-n asteptare” care m-a pus pe ganduri.

Am urmarit recent un film drama de pe meleagurile franceze “O viata-n asteptare” care m-a pus pe ganduri. Nu m-au impresionat in mod deosebit peripetiile prin care trece personajul principal, dilema morala a acestuia, clipele de indecizie sau cautarile asidue declansate de momentul intalnirii unei foste iubiri. Mi s-a parut insa geniala ideea filmului. Intre regrete si confuzie, intre pasiune si stabilitate, Alex are revelatia vietii ca o asteptare. De ce asteptam tot timpul ceva de la viata si de ce viata, mai devreme sau mai tarziu, ne ofera prilejul de a ne implini expectantele? De ce in momentul in care ni se indeplinesc asteptarile la care am visat atata timp, acestea nu ne mai multumesc? De ce avem mereu alte si alte asteptari? De ce asteptarea oboseste atat de mult si cu toate astea nu incetam niciodata sa speram si sa credem ca se poate si mai mult?

In asteptarea noastra pentru a ne implini din punct de vedere spiritual, incercam sa ne satisfacem dorintele de ordin material. Precum in faimoasa piramida a lui Maslow! Odata ce ne-am satisfacut nevoile biologice, abia atunci ne facem timp si pentru nevoile spiritului. O viata intreaga ne-o petrecem in incercari sfortate de a ne demonstra noua si celor din jur ce ne dorim cu adevarat. Ne dorim o casa, apoi o masina, apoi bani multi…cat mai multi pentru ca orice se poate cumpara cu ajutorul lor. Orice, mai putin fericirea… Ba uneori chiar si fericirea. Cate dintre noi nu confundam fericirea cu euforica stare de bunastare in care nu-ti lipseste nimic sau cu bucuria unei vieti linistite la adapost de intemperiile oricarui disconfort material? Si mie mi-a luat mult timp sa fac diferenta dintre fericirea materiala si cea spirituala. Si acum sunt momente in care linia dintre cele doua este atat de fina incat fara sa vreau calc pe vreunul dintre cele doua teritorii crezand ca de fapt ma aflu in celalalt. Dar cum sa ma sper la fericirea absoluta cand nu am cel putin fericirea materiala? Asa ca am incercat sa fiu fericita si am vrut sa dau fericirii culoarea pe care am crezut ca o are.

Esec! Cand am avut casa, masina si jobul la care visam, mi-am dorit o altfel de fericire, o fericire pe care sa nu o pot evalua in calificative, bani sau aprecieri de orice natura. Am asteptat altceva de la viata. Am asteptat sa iubesc, am asteptat sa fiu iubita. Am asteptat iubire. Fericirea intr-o singura culoare mi s-a parut banala si plictisitoare. Am vrut diversitate! Sa zicem ca am gasit-o si pe aceasta sau cel putin asa am crezut. Am ravnit apoi la atotputernicia creatorului si am vrut sa creez si eu viata din viata. Am vrut sa fiu mama. Cand am fost mama, mi-am dorit iarasi altceva…Pentru mine, pentru copilul meu, pentru familia mea, pentru toti cei care imi sunt dragi… Intr-un final am ajuns la concluzia ca viata este un cerc inchis in care cu cat te straduiesti mai mult sa gasesti raspunsuri, cu atat ti se arunca in fata intrebari peste intrebari. Si tot nu am incetat sa astept, dar am asteptat… altceva.

Viata este o perpetua cautare si in acesta cautare ne cladim visuri, sfaramam sperante, spulberam fantezii si ne hranim spiritul. Ingropam sperante de mult apuse, pentru ca mai apoi sa le dezgropam si sa cream iar viata din viata. Asteptam, renuntam, strangem din dinti, ne aratam furia, ne zbatem, ne resemnam, si… iar asteptam. Ne ingrozeste atat de mult de mult viitorul, avem atatea regrete ce tin de trecut, incat uitam sa ne traim prezentul. Uitam sa ne traim viata ca atare, uitam sa ne bucuram de orice nimic si uitam ca banalitatile dau complexitate vietii. Uitam ca speranta se hraneste din asteptare si da nastere la iluzii. Octavian Paler spunea ca a astepta inseamna “a supravietui cat mai mult, a aluneca spre moarte incet”. Atunci cand incetam sa mai asteptam, incetam sa mai fim oameni. Care este cea mai mare rasplata pe care omul o incaseaza de la viata pentru eforturile depuse daca nu ceea ce a devenit prin ea? Fara sa astepte nimic in schimb…

In permanenta asteptam ceva, uneori nici nu ne dam seama ce anume. Cateodata asteptam un job mai bun sau o casa mai mare, altadata o casatorie reusita, nasterea unui copil sau chiar gasirea jumatatii. Unele dintre noi asteapta iubire, asteapta schimbare, asteapta innoire, asteapta sa fie mai bine decat este deja. Poate ca unele dintre noi nici macar nu-si fac iluzii cu privire la viata si la finalitatea ei si nici nu si-au facut din viata un scop in sine. Poate ca societatea perfectionista in care traim are asteptari pragmatice de la noi si noi ne conformam acesteia, dandu-ne exact cat ne cere, nici mai mult nici mai putin. Ceea ce mi se pare ciudat este faptul ca atata asteptare nici macar nu ne mai oboseste si ca avem un curaj nebun de a cere vietii ceea ce nici macar nu putem duce de cele mai multe ori. Dar cum poate sa ne oboseasca cand tocmai din aceasta asteptare ne extragem puterea de a o lua iar si iar de la capat, mai asiduu ca niciodata? Cu o rabdare de Sisif pe care de multe ori nici macar nu o constientizam ca o avem…

1 comentariu (+add yours?)

  1. qplfqlwfc
    Sep 02, 2009 @ 23:27:33

    wvlPHP lisfvzspdwyx, [url=http://uysxavflwoav.com/]uysxavflwoav[/url], [link=http://jcvldjirstec.com/]jcvldjirstec[/link], http://gevcthdrlkoy.com/

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: