pasarile

 

 

  

  

Pasările care zburau erau doar cei care au reusit sa scape si sa iubească dincolo de. Intrebarea era daca e posibil si de unde sa stii dacă nu cumva esti exact la frontinera de care tre sa treci si doar crezi ca vei cadea intr-un abis de suferintă, cand poate ai sa dai de surprinzător ? Daca nu te implici si nu mergi pana la capat, de unde ?
O stare halucinogenă, fără prea multe simtăminte ale durerilor fizice, cu o concentrare doar pe paralizia psihică, regretănd lucruri ce nu vor avea sa vină, cu mâinile pe langa corp, incăltata in niste botine insă atât de hipnotic simtind nisipu, urmărind in reluare fetele puhave ale celor din jur. O descaltaseră si o bagaseră in pat, dupa ce râzând, cu bluza cazută si cu umărul lipicios de bere, cad. Era cald! Mă intind, iar fata mi se cufunda in nisip. Degetele, unul cate unul se inghesuie, picioarele se strang, mâna dreaptă sta bleagă pe nisip, cealaltă sub cap…adorm! Incepuse sa mi incăzească, spatele,maini mă cuprind! Mă intorc, imi strâng mâinile la inimă, bărbia mi-o lipesc de piept, fruntea de celalalt piept…adorm din nou! Incepe sa bată vântul, iar bratele ma protejau. Se desprinse una, imi alungă părul de pe fată, imi e sărutat crestetul, nasul, buzele…adoarm pentru a treia oara! Ni se incălzesc tălpile, se ridică pe plajă, ajunge si la noi,ni se eliberează fata,ni se luminează părul….si adoarme!
Mă uitam si in loc sa mă văd pe mine in ochii ei, o vedeam pe ea. Balustrada ii era difuza. Căzusem intr-o beatitudine totală si imi ramase privirea atintita asupra ei. Mă uitam la ea si constatam cu stupoare că ii cunosc fiecare gest, stiam de unde vin, pentru ce le are, care e istoria lor. Frumusetea si urâtenia ei fizica se trasforamau si băteau in retragere in fata unei realitati ce banalului ii scapa. Era invaluită de propria caldură ce n-o lasa sa se automutileze prematur. Se impiedicase de o balustradă si se lovise puternic la cap, sângele siroindu-i. Nimeni nu văzuse, erau „beti”. Nu-si dadea seama ce se intâmplase cu ea. Deschise ochii si văzu prin ceata mâna mea. Vruse sa se apuce de ea, dar n-o nimerise. Inchise ochii si incercă de atatea ori. O invadase o frica cumplita. Deschise ochii si vazu doar cioburi, ambalaje, sânge. I se clatină capul, ii tremură corpul, ii zbură parul…si lacrimi…
Stiu doar ca o vedeam ca vrea atât de tare, prin toate gesturile ei sa fie călcat pamantul, să ardă soarele, să fugă norii, să adie vântul, să plutească muzica,să se reflecte cerul in mare, lumina pe nisip, ochii ei intr-a lui. Pămantul si imbratisarea o faceau sa transpire, briza si sărutul să tremure, apa si iubirea sa alunece in visare. Isi ridică mainile la dans si la a cuprinde pe cineva, isi misca buzele la cântat si la atins, părul i se ravasea de la vant si de la mainile celuilalt, isi miscă corpul la muzică si la daruire, ii lacrimau ochii de la tigară si la suferintă, ii tresarea inima la bas si la viata. Dar asta o faceau toti din juru ei. La altă scală, bineinteles, insă totusi, numai ei ii era dat sa cunoască o asemenea suferintă abolizată in teluric si transpusă in frumoasa uratenie a proiectiei mele. Am stat si am mai privit-o un timp indelungat, cam cât iti dă senzatia un vis cu povesti despre acele păsari ce-si luau zborul cu fiecare existentă de a lor rămasă deja in stiutul nestiut. Mă simteam apa in care ea, substanta, se dizolvă, omogenizându-se si astfel devenind una.
Multe prind aripi pe acorduri de chitară. O lumină caldă si tristă ma invaluie, gandurile mă năpădesc .Apune soarele, se ridică ceata, cad stele, incepe distractia, se opreste. Răsare soarele, ii apun ochii, i se ridică sufletul, o inghite nisipul, se inaltă valuri. Se lasă seara, apare luna, cad prieteni „beti” pe lângă ea. Se ridică doar unul, ii cade capul in mainile lui, se topeste ceata. Se deschide sufletul, se incătusează cu celalalt suflet si răsare soarele…pentru mine! Mă uitam la ea, ingândurată si insetată. Acord chitara. Desfac berea, scot doua-trei sunete, sorb o gură si mi se prelinge o picatură cu un sfârâit imaginar pe barbie , apoi pe lemn si printre corzi. Ma grăbesc să sterg si imi aduc aminte. Parcă mai ieri faceam asta,dar era un obraz…Ies din stare rapid, dau pe gât toată berea, ma sterg cu maneca bluzei. Tusesc, incep sa cânt, fără voce, oftez. Mă acaparează gândurile. Deja nu mai aud ce-mi cântă mâinile. Sunt singură, cu picioarele-n nisip, dar buzele mi le simt apăsate, umede, mă gâdilă…si-mi place! Hm…ma păcălesc, pentru că sunt singură. Chitara se opreste si cade o altă picătură pe lemn, printre corzi…Nu e de la bere!Păsările care au trecut prin aceleasi tevaturi si care au reusit, iubind dincolo de, m-au salvat prin simpla lor existenta. Si nici măcăr nu sunt singură, pentru ca ea sunt eu. 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: