In zadar

El nu mai vazuse marea, nu stia si nu putea sa recunoasca luciul valurilor in ochii ei, mirosul marii ce-i acoperea pielea si forta curentilor in glas.
Ramase uimit de nisipul care ii mangaia usor talpile parca urandu-i bun venit, de valurile care tasneau si se incalecau ca niste cai naravasi. Toate acestea ii erau straine, nu stia ce sa creada, ce sa spuna asa ca si-a continuat plimbarea impreuna cu ea.
Razele soarelui nu mai mangaiau cerul, lui i se parea ca nisipul e ud. Ea? Ea stia marea… si marea o stia pe ea… Nisipul o mangaia fin incalzind-o chiar si atunci cand era ud, briza se juca in parul ei, valurile o purtam mereu spre locuri noi, marea ii canta un cantec din valuri, iar apa, pentru ea, nu era niciodata rece.
Se asezara pe nisip. El a facut o inimioara in jurul lor, a luat-o in brate, i-a soptit „te iubesc” si a strans-o mai tare. A plecat spunand ca vrea sa cunoasca marea. Ea ramasa singura s-a gandit pentru o clipa la viitor, s-a uitat in jur la inimioara ei care acum o gazduia numai pe ea si a suflat din greu. S-a uitat la el cum se juca in apa si cum stropii zburau in toate directiile. L-a strigat si l-a rugat sa se intoarca, el i-a spus ca ma ramane putin. Intoarse capul o secunda si cand s-a uita la mare el disparuse, ii disparusera si pasii de pe nisip. Nu mai era. L-a asteptat. L-a asteptat. Multe stele cazatoare i-au alunecat sub ochi insa n-a observat nici una, se gandea la el. Oare l-a visat? Oare era real? Oare era o fantasma? A stat pe plaja si pentru prima oara a privit cu indiferenta un rasarit. Totul era in ceata: culorile, formele, lumina.
A stat si a privit in gol in inimioara ei atat vreme. L-a asteptat. L-a asteptat. Cantecul marii ii parea din ce in ce mai trist. Cu fiecare ora, cu fiecare zi. Ea astepta. Val dupa val, rasarit dupa rasarit. In zadar incerca vantul s-o inveselasca, ea statea neclintita si privea in zare, in zadar marea i-a adus la picioare zeci de giuvaiere, in zadar au dansat valurile pentru ea cum nu o mai faucsera vreodata , in zadar nisipul ii tinea de cald ea nu simtea decat frigul din sufletul ei.
Val dupa val timpul trecea si in ochii ei nu ramasese decat un negru atat de palid si tot odata atat de viu. Ii era dor.
Corpul ii devenea din ce in ce mai rece, pielea din ce in ce mai palida, iar respiratia din ce in ce mai rara. In zadar incercau marea vantul si nisipul s-o ajute, ea astepta. Printre adieri ii auzea vocea, printre valuri ii zareste chipul. Alearga spre mare. In zadar nisipul ii ranea picioarele, in zadar vantul ii soptea sa nu se duca, in zadar apa s-a racit insuportabil, in zadar valurile incercau s-o intoarca din drum ea nu vroia, ea asteptase, ei ii era dor.
Si usor, usor rasuflarea i se stinse, ochii i se-nchisera….se zbatuse cu disperare sa ajunga la el.

II ERA DOR!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: