Dorintele trec, inceputurile raman

Sa va alegeti dorinte multe si frumoase si sa fie cele mai potrivite pentru voi. Sa va pictati viitorul in culori de entuziasm, in falduri de fericire si iubire, cu vopsele de speranta si intr-o atitudine sora de sange cu increderea. Imi place sa cred ca voi credeti in viitor indiferent de ceea ce aduce… Sa aveti seninatate, sa va umpleti de sclipire, sa dea peste voi entuziasmul zilelor mari, sa nu permiteti sa va fie rau decat daca va aflati la umbra binelui. Sa iubiti mult. Sa nu fiti iubite putin. Sa asteptati iubirea care trebuie. Sa va schimbati viata in masura in care poate fi schimbata. Sa credeti in voi, in anul care vine si in puterea voastra de a-l schimba.

Vi s-a reprosat vreodata ca nu va puteti bucura cu fiecare por din fiinta voastra de lucrurile minunate care in sfarsit vi se intampla? Si le-ati asteptat de mult, mult timp, ati facut ca pietrele sa curga si apele sa stea pentru realizarea acestor visuri, ati calcat peste alte cadavre de visuri si v-ati impiedicat de resturi de speranta, ati inchis drumuri pe care nimeni vreodata nu le va mai putea deschide si ati dat drumul luminilor in cea mai adanca bezna?

Si totusi, in culmea incantarii, ati simtit ca ceva lipseste si poate tocmai cea mai importanta piesa din puzzle? Inseamna ca suferi de cel mai crud blestem al vietii: nu te poti bucura de ceea ce ai. Este ceea ce mi s-a spus o data, mi s-a amintit si a doua oara si am inteles eu a treia oara.

Ne aflam cu un picior in pragul unul nou inceput. O adunatura ciudata de zile, roiuri amalgamate de ore si ne vom izbi frontal de un nou inceput de an. De la anul insa, promit ca o sa ma bucur de tot ce-mi iese in cale. Si promit ca o sa ma tin de cuvant. Am avut un an al jumatatilor. Un an pe jumatate comedie (ciudat ca atunci nu mi se parea deloc amuzant), pe jumatate tragedie (cand am inteles cat este de amuzant totul, zambetele mi-au inghetat pe fata), o jumatate de an in care am trait, o jumatate de an in care am uitat sa mai traiesc, o jumatate de an in care cineva avea grija sa-mi aduca aminte, o jumatate de an in care daca nu-mi aminteam singura m-ar fi inghitit pamantul de sub picioare.

Intr-o jumatate de an am iubit total si pentru totdeauna, in cealalta am regretat ca nu am facut-o doar pe jumatate si pentru niciodata. M-am impiedicat pe jumatate. M-am ridicat pe de-a intregul. La un moment dat, mi s-a intamplat si invers. Ghinion. Se mai intampla! Am dat din umeri, am strans din ochi si am mers oriunde, insa mai departe nu.

M-au dezamagit oameni pentru care mi-as fi bagat nu doar o mana in foc, ci tot corpul. Mi-au intins nu doar o mana de ajutor, ci chiar doua oameni in care nu am crezut niciodata. Am vazut ca oamenii sunt mai buni decat cred si mai rai decat si-au imaginat vreodata. Am avut noroc de suferinta, am avut ghinion de sansa. Am invatat insa o lectie… O lectie de viata, o lectie de optimism. O lectie a unui inceput!

Iertati-ma caci vrand sa va vorbesc despre voi, am adus vorba prea multe despre mine. Iertati-ma daca ceea ce am spus pana acum nu seamana cu mesajele si urarile de fericire de pana acum. Caci asta vreau de fapt: vreau din tot sufletul ca voi sa va bucurati de ceea ce aveti. Vreau sa fiti odata pentru totdeauna fericite si sa nu fie doar pentru prima luna a noului an. Lasati in urma regretele caci nu faceti decat sa va dati jos aripile cu propriile maini. 

Sa va alegeti dorinte multe si frumoase si sa fie cele mai potrivite pentru voi. Sa va pictati viitorul in culori de entuziasm, in falduri de fericire si iubire, cu vopsele de speranta si intr-o atitudine sora de sange cu increderea. Imi place sa cred ca voi credeti in viitor indiferent de ceea ce aduce… Sa aveti seninatate, sa va umpleti de sclipire, sa dea peste voi entuziasmul zilelor mari, sa nu permiteti sa va fie rau decat daca va aflati la umbra binelui. Sa iubiti mult. Sa nu fiti iubite putin. Sa asteptati iubirea care trebuie. Sa va schimbati viata in masura in care poate fi schimbata. Sa credeti in voi, in anul care vine si in puterea voastra de a-l schimba.

Un An Nou implinit pentru fiecare dintre voi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: